Despre blesteme și lumina credinței
În multe locuri, încă se vorbește despre blesteme ca despre o forță care ne poate urmări, ne poate lua norocul sau liniștea. Mulți oameni trăiesc cu teama că cineva le poate trimite răul doar prin vorbe, priviri sau intenții. Dar atunci când credem prea mult în aceste lucruri, ne slăbim sufletul. Începem să trăim mai mult în frică decât în iubire.
Cei care se lasă copleșiți de ideea blestemului își pierd libertatea interioară. În loc să-și trăiască viața cu încredere, devin prizonieri ai suspiciunii. Văd semne peste tot, greșesc un pas și cred că au fost „atinși”, li se întâmplă o pierdere și o pun pe seama unei vorbe aruncate. În realitate, nu blestemul aduce întuneric — ci gândul nostru care se teme, care nu mai are încredere în bine.
Credința adevărată ne învață altceva. Ea nu se hrănește cu teamă, ci cu lumină. Nu se sprijină pe superstiții, ci pe iubire și pace. Când folosim credința pentru a ne proteja de rău, dar o facem prin frică, ea nu mai e credință, ci neîncredere mascată. Credința nu este un scut împotriva oamenilor, ci o deschidere a inimii spre Dumnezeu.
De fapt, credința în blesteme arată lipsa de credință — pentru că acolo unde există încredere în Dumnezeu, nu mai e loc pentru teamă. Când credem că o vorbă omenească are mai multă putere decât iubirea divină, ne rătăcim de adevărata lumină.
Iisus ne-a arătat o cale mult mai simplă și mai puternică. El a spus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc.” (Matei 5:44)
Prin aceste cuvinte, El ne învață că răul nu se învinge prin luptă, ci prin pace. Când iubim pe cel care ne vorbește de rău, când iertăm în loc să răspundem cu ură, rupem lanțul blestemului. Răul nu mai are unde să se prindă.
Iisus nu ne-a spus niciodată să ne temem de blesteme. Dimpotrivă, ne-a învățat că frica ne leagă, dar iubirea ne eliberează. Când trăim în iubire, nu mai avem spațiu pentru teamă. Când inima e plină de lumină, întunericul nu mai găsește loc. O viață trăită în iubire, în iertare și în liniște interioară este cel mai sigur adăpost.
Când ne rugăm, nu ar trebui să o facem pentru a ne feri de cineva, ci pentru a rămâne în pace. Credința nu este o armă împotriva răului, ci o lumină care îl dizolvă. Ceea ce vine din iubire nu poate fi atins de blestem. Ceea ce vine din Dumnezeu nu poate fi înfrânt.
Oamenii au nevoie să înțeleagă că puterea credinței nu stă în ritualuri sau formule, ci în starea inimii. Dacă în inimă locuiește pacea, nici o vorbă grea nu poate să o clatine.
Cine trăiește cu iubire, cu iertare și cu încredere, trăiește deja în protecția luminii. Niciun rău nu poate atinge un suflet care nu se hrănește cu frică.
Adevărata credință nu luptă cu întunericul, ci îl luminează.