Să nu faci altora ce nu-ți place ție
Această frază simplă o știm cu toții din copilărie. Am auzit-o de la părinți, de la bunici, poate și de la profesori. Dar rareori ne oprim cu adevărat asupra ei. „Să nu faci altora ce nu-ți place ție” nu e doar o regulă morală — este o oglindă a conștiinței noastre, o cale spre o viață mai limpede.
De multe ori, ne e ușor să vedem când alții greșesc față de noi. Simțim imediat nedreptatea, lipsa de respect, cuvântul dureros sau gestul rece. Dar mai greu e să recunoaștem momentele în care noi înșine facem același lucru. Uneori fără să vrem, alteori din grabă, din supărare, sau pur și simplu din neatenție.
Când uităm această regulă, lumea din jur începe să se închidă. Relațiile devin fragile, comunicarea se umple de reproș, iar în locul înțelegerii apare distanța. Totul începe cu un gest mic — o vorbă aruncată, o promisiune uitată, o lipsă de ascultare — dar ecoul acelui gest poate fi mare.
Adevărul este că felul în care îi tratăm pe ceilalți ne arată, de fapt, cum trăim înăuntrul nostru. Dacă suntem grăbiți să judecăm, înseamnă că nu ne-am iertat încă pe noi. Dacă rănim, înseamnă că nu ne-am privit cu blândețe. Iar dacă oferim înțelegere, probabil am învățat cât valorează atunci când am avut nevoie de ea.
În Evanghelia după Matei, Iisus spune limpede: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” (Matei 7:12). Nu e doar un îndemn moral, ci o lege a vieții. Ceea ce semănăm în ceilalți — bunătate, iertare, ascultare — prinde rădăcini și în noi. Iar ceea ce oferim din durere, se întoarce sub formă de durere.
Când trăim cu atenție la acest adevăr, devenim mai prezenți. Începem să ne oprim înainte de a răspunde cu asprime, înainte de a judeca, înainte de a face un gest care știm că ar durea și pe noi. Nu din frică, ci din înțelegere. Din conștiința că suntem parte din aceeași țesătură de vieți, și că fiecare cuvânt, fiecare faptă are un ecou.
Poate nu vom reuși mereu. Dar chiar și dorința sinceră de a trăi astfel schimbă ceva. Ne face mai blânzi, mai răbdători, mai vii. Iar lumea din jur începe, încet, să se schimbe și ea — pentru că totul se oglindește.
Ceea ce dăruim celorlalți, ne dăruim nouă înșine.