Poveștile de seară și darul prezenței
În multe familii, există un moment magic al zilei: când liniștea serii se așterne, lumina devine mai blândă și vocea părintelui începe să curgă prin paginile unei povești. Deși pare un gest mic, cititul poveștilor de seară lasă urme adânci în sufletul copiilor și în memoria părinților. Este un ritual care hrănește imaginația, creează intimitate și aduce siguranță.
Psihologul Bruno Bettelheim, în cartea The Uses of Enchantment, spunea că basmele nu doar distrează, ci îi ajută pe copii să înțeleagă emoții complexe și să găsească sens în experiențele lor. Atunci când un copil ascultă despre un erou care trece prin încercări și, în cele din urmă, reușește, învață, indirect, că și dificultățile lui pot fi depășite.
Cititul de seară nu este doar un exercițiu de educație sau de antrenare a imaginației. Este o declarație de iubire și prezență. Copilul nu reține doar întâmplările din carte, ci mai ales că cineva drag a fost lângă el, cu răbdare, la finalul zilei.
Mihai Eminescu, într-o scrisoare către Veronica Micle, amintea că poveștile copilăriei i-au fost primele deschideri spre mister și visare. Același lucru este valabil pentru fiecare copil: poveștile devin ferestre spre o lume mai largă, mai plină de posibilități decât cea pe care o cunoaște în fiecare zi.
Cercetările moderne confirmă ceea ce bunicii știau instinctiv: copiii care aud povești seara dezvoltă un vocabular mai bogat, o memorie mai bună și o empatie mai profundă. Dar dincolo de statistici, rămâne bucuria simplă a apropierii – un copil care adoarme liniștit pentru că vocea părintelui i-a adus pace.
Puterea exemplului
Gândiți-vă la copilul care aude în fiecare seară aceeași poveste cu „Scufița Roșie” și, deși știe finalul, o cere din nou și din nou. El nu caută doar firul narativ, ci siguranța repetiției, certitudinea că lumea are o ordine care se păstrează. Sau la fata care, ascultând „Micul Prinț”, descoperă pentru prima dată că prietenia și responsabilitatea au un sens mai profund decât par la început.
Și adulții păstrează amintirea acestor momente. Mulți oameni renumiți au vorbit despre impactul poveștilor. Albert Einstein, întrebat cum poate fi stimulată inteligența unui copil, a răspuns simplu: „Dacă vrei ca copiii tăi să fie inteligenți, spune-le povești. Dacă vrei să fie și mai inteligenți, spune-le mai multe povești.”
O invitație pentru această seară:
- Alegeți o carte pe care copilul o iubește.
- Opriți zgomotele și distragerile (telefon, televizor).
- Citiți cu voce caldă, fără grabă.
- La final, întrebați-l ce parte i-a plăcut și încheiați cu un gest de afecțiune.
Un dar reciproc
Deși spunem că poveștile sunt pentru copii, ele sunt, de fapt, și pentru părinți. În acele minute, adulții își permit să intre într-o lume fără grabă, unde binele învinge și unde lucrurile se așază la final. Uneori, citind cu voce tare, părinții își regăsesc propriile amintiri de copilărie și înțeleg de ce au rămas poveștile atât de vii în suflet.
Seara, când cuvintele se așază ca o melodie, legătura dintre părinte și copil devine mai puternică. Copilul adoarme, dar în interior rămâne lumina acelei atenții primite. Iar peste ani, ceea ce va aminti nu va fi neapărat povestea în sine, ci că cineva drag i-a citit-o, cu răbdare și blândețe.
Cititul de seară nu este despre reguli sau metode perfecte. Este despre întâlnirea a două lumi: cea a copilului care visează și cea a părintelui care oferă timp și prezență. În acest spațiu mic, dar sacru, se nasc amintiri care hrănesc întreaga viață.