Cel ce uită răul își deschide casa sufletului pentru bine
Viața aduce mereu necazuri, neînțelegeri și momente grele. Așa trăim, între oameni diferiți, cu fire și obiceiuri diferite. Și totuși, există o cale simplă de a redeschide inima spre bucurie: uitarea răului. Copiii ne dau o lecție aici. Ei se ceartă astăzi și mâine se joacă împreună ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fericirea lor vine din această curăție a inimii.
Poate că Dumnezeu ne-a dăruit copiii nu doar pentru a-i crește, ci și pentru ca noi să învățăm de la ei. Părinții modelează copiii, dar și copiii modelează sufletele părinților. Este un drum în ambele sensuri. Când alegem să lăsăm răul în urmă, facem loc pentru bine, asemenea unui coș golit de noroi în care încape din nou pâine caldă și mere bune.
Un exemplu simplu: când ești supărat și cineva îți spune o glumă, nu o poți primi. Dar când ești liniștit, aceeași glumă te face să zâmbești. Nu gluma s-a schimbat, ci starea inimii tale.
În Pateric se povestește despre un frate care i-a spus unui bătrân că simte multă amărăciune. Bătrânul a pus multă sare într-un pahar cu apă și l-a dat fratelui să guste. Apa era de neînțeles de sărată. Apoi au mers la un lac, unde a aruncat aceeași sare. „Bea acum”, a zis bătrânul. Apa era bună. Și i-a spus: „Dacă sufletul e strâmt, orice rău te amărăște. Lărgește-ți inima și răul se pierde ca sarea în apă multă.”
„Cel ce nu ține minte răul se aseamănă cu pruncul; și unde e curăția pruncului, acolo vine și harul lui Dumnezeu.”
O mică practică
Te invit la un exercițiu simplu pentru a face loc binelui:
- Închide ochii și adu-ți aminte de o supărare recentă.
- Observă ce simți în corp și în inimă.
- Spune-ți în gând: „Aleg să las această greutate să plece.”
- Inspiră adânc, imaginează-ți că sufletul se lărgește precum lacul din poveste.
- Mulțumește pentru libertatea de a ierta și deschide-ți inima spre ceva bun.
Când uităm răul, lumina intră firesc înăuntru, asemenea soarelui care umple camera îndată ce deschizi fereastra.